Pagină:Nicolae Iorga - Paralelisme helveto-române.pdf/6

Această pagină a fost verificată

6


N. IORGA


344

Unul din acești episcopi, urmași ai lui Asionis, dela sfârșitul secolului al VIII-lea (758—783), Tello, cu numele romanic, a schimbat centrul bisericesc dela vechea biserică a sfântului local, Lucius, Luzi, la catedrala de un caracter cu totul particular, pentru a cării asămănare cu zidirile franceze din Sud s’a recurs la ipoteza unui meșter de aici care ar fi fost în acea depărtată țară de mare artă, cum, de altfel, se admite pentru începuturile din secolele al XII-lea și al XIII-lea și un artist din Arles[1]. Lui Tello, al cărui nume amintește pe al eroului legendar Tell, i se recunoaște situația de « president » al Reției[2]. Se notează posibilitățile de schimb internațional venite din întrebuințarea pasului vecin.

Unirea, la 1367, contra episcopului și a supușilor săi, cuprinzând până și pe canonici, pentru a crea prima ligă, a « Casei lui Dumnezeu », legătura aceasta între văile Engadinei, samănă cu formațiunile mai largi, în « județe », ca această « curie », a vechilor noastre văi. O alta, mai sus, în munte, și cu abatele dela Disentis (ars de Francezi la 1799), apare la 1395. Așa se creează Grisonii, al căror nume (în germană Graubünden) n’are a face nici cu coloarea gri, nici, de sigur, cu numele contelui care s’a adaus la ei[3]. « Zece județe », Zehngerichte, se unesc apoi la 1420, calea rămânând deschisă pentru alte « legături », așa că până la 1500 țara e alcătuită ca o singură formațiune sprijinită pe voința populară. Două biruinți contra Impăratului, la 1499, o consacră.

E însăși povestea, nescrisă, a începuturilor noastre.

Și o aristocrație răsare dintre acești oameni liberi, tot ca, la noi, boierii. Și, astfel, Engadina, cu familia Planta, stă în fața văii Bregaglia[4], de unde vin acei Salis cari au dat un delicat poet de limbă germană și diplomați. Această rivalitate îndreaptă pe unii spre Spania, pe alții spre Franța.

  1. ↑ Johann Sonncke, Die Kathedrale von Chur, f. an.
  2. ↑ Ibid., p. 8. Peder Lansel, Die Rätoromanen, p. 9, crede că abia prin misionarii epocii merovingiene s’ar fi produs creștinarea. La 847 predica se făcea tot în romană; ibid., p. 11. Supt Carol-cel-Mare e episcop Verendarius.
  3. ↑ Cf. Enciclopedia Britanică, XII, p. 609. După această explicație Graubünden, Grafenbünden, ar fi originea tălmăcirii Grisons.
  4. ↑ Ibid. N. Salis-Soglio a tipărit la 1891, cartea familiei, Die Familie von Salis. Cf. N. Valșer, Johanneș von Planta, Zürich, 1888.
Adus de la „https://ro.wikisource.org/w/index.php?title=Pagină:Nicolae_Iorga_-_Paralelisme_helveto-române.pdf/6&oldid=132037”