10
348
până la azi septuagenarul Peder Lansel, au izbutit a face, și pentru poezie, o nobilă limbă, armonioasă și capabilă de mlădieri.
In cimitirul dela San-Gian odihnesc apostolii: cei doi Palliopi, cari au publicat Dicționariul dela Samaden în 1895, Ioan Mathis, Robert Ganzoni, Gilli Heinrich, Peter Jann, Otto Cloette[1]. Adaug că, îndemnat de anume asămănări, pe care le-a relevat pe larg și regretatul nostru confrate Ovid Densusianu, într’un curs, rămas nepublicat, la Universitatea din București, filologul german J. Ulrich, care a dat, la Halle, în 1882, o Rätoromanische Chrestomathie, în două volume, a venit, acum vre-o treizeci și cinci de ani, la Brașov, ca să studieze din viul graiu românește.
Anume elemente de mare asămănare cu noi nu lipsesc. Astfel însăși umbrirea lui a latin în numele poporului: Romonsch. Pe lângă totünna, « totdeauna », care înseamnă « totuși », versa pentru « varză », pierzându-se cauliculum, de unde am făcut « curechiul » nostru, s’ar putea semnala și crida, cum se zice la noi în Moldova, pentru « cretă », aram pentru « aramă ».
Pe lângă această singură transmisiune romană, marile orașe de mai târziu apar întâiu ca simple Höfe. Astfel Zürich, acel vechiu Turicum helvetic[2], care e dat, la 853,de Ludovic Germanicul, cu alte posesiuni socotite imperiale, și în ce va fi cantonul Uri, mănăstirii de femei din ce va deveni puternicul oraș[3]. E interesant că, dacă, în acest act, apare ca mare cancelariu Ratleik, din Seligenstadt, acel care redactează e un « Roman », Comeatus. Mănăstirea e închinată Sfinților Felix și Regula[4].
Dar în aceleași văi s’a creat de năvălitorii alemani și burgunzi o vieață rurală asemenea cu a noastră în evul mediu.
