la mine acasă, Cn răspunsul regelui la adresă și totodată m-am arătat gata să iscălesc împreună cu Ion Brătianu o declarație de neparticipare la lucrările Parlamentului, a cărei redactare a rămas în sama căpeteniei liberalilor.
Se știe ce a urmat; unele detalii pe care le-am aflat îndată nu pot să fie dezvăluite nici acuma, deși în lumea politică ele sînt de mult cunoscute. Șeful guvernului s-a proptit pentru o rezistență care se arăta gata de a merge pînă la capăt. Dar cine cunoaște pe generalul Averescu știe că doi oameni se luptă în această neobișnuită și atît de complexă personalitate: o deciziune promptă, necruțătoare, fără considerații și fără milă sfidînd toate riscurile dar, în momentul executării, care nu se prezintă în condițiile, perfect calculabile, ale unei acțiuni militare, comandantul deprins să fie ascultat fără șovăire face loc omului care numai prin atîta inteligență și muncă și-a cîștigat cu greu locul în lume, omului care e deprins să asculte, să se supuie. Și în alte împrejurări se va putea observa aceeași dualitate, catastrofală pentru cine vrea să îndeplinească un rost de dictatură națională. Retragerea d-sale de la Ministerul de Interne în Cabinetul Vaida, unde ar fi putut să deie lovitura ce ar fi voit-o, era o presimțire a ceea ce trebuia să se întîmple acum, la sfîrșitul anului 1921.
Astfel, după cîteva zile de șovăire, în care s-ar fi putut crede că împotriva voinței, neted manifestate, a regelui, se va ridica aceea a primului său ministru, sprijinit pe Parlament și pe o popularitate care era măcar foarte mult scăzută, s-a văzut, de fapt, după încercări de a se pune de acord cu Suveranul, demisia de care Ion Brătianu, care cunoștea mai bine psihologia fostului său asociat în umbră, părea să fi fost sigur de la început.
Take Ionescu era el sigur că i se va acorda dizolvarea? A fost el înșelat de cuvinte nesigure, de atitudini
