Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 3- Spre înseninare.djvu/7

Această pagină nu a fost verificată

peste așteptările mele, dacă nu și ale lor, erau meniți la foarte mari situații într-un viitor apropiat. Nu se poate zice că mă îmbulzeau prietenii. Acasă, unde așezasem pe rafturi împrumutate de la banca de jos cărțile mele, pe care mi le păstraseră cu atîta credință, în tainița lor din balconul de la Vălenii de Munte, lucrătorii mei – și cu cîtă duioșie le recunoșteam, le pipăiam, le dezmierdam pe fiecare, așa mucezite, decolorate, mîncate de mucegai, cum erau! —, se abătea doar vreun ardelean căruia-i trebuia o revizie a traducerii în franțuzește necesară luptei ce se ducea încă pentru stabilirea hotarelor noastre. Afară de d. Șt. C. Pop, atît de interesant prin caracterul pătrat al persoanei sale fizice, al masivului său cap, prin rostirea zdrumecată, cînd poruncitoare, cînd tînguioasă, a unei elocvențe reale, dar de un tip cu totul particular, nu știu să mai fi primit pe cineva în acea mizerie rău mirositoare și veșnic flămîndă a omului cu desăvîrșire uitat în clipa răsplătirilor, care așa de larg căzuseră asupra fugarilor și unor trădători mai puțin cunoscuți. Apariția unui grup de bucovineni și bucovinence m-a uimit: ce căutau acești oameni de treabă în catacombele mele? A fost o plăcută surprindere, în complecta mea izolare, cînd d. de Saint-Aulaire m-a invitat la legația franceză pentru a-mi pune la gît cravata Legiunii de Onoare. Aceia sînt oameni cu ținere de minte…

Aflam prin alții, un Al. Lăpedatu, pe care-l recomandasem lui Brătianu pentru conferința de la Paris, un Nistor, evenimentele unei vieți politice care nu-și găsea drumul și în care ardelenii intraseră de partea unde masa era întinsă și nu se cerea nici un risc pentru îndreptarea unor așa de urîte moravuri politice […]. O dată, un tînăr a venit, în uniformă de ofițer,