Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 3- Spre înseninare.djvu/33

Această pagină nu a fost verificată

ai guvernului, nu numai în chestia alegerii mitropolitului Ardealului, unde-și avea candidatul, și în aceea a unei legi de unificare bisericească pe care am lăsat-o să doarmă în cartoane, dar în epopeea conflictului său cu statul major, un teribil dușman pe care capriciul său și-l crease. Era hotărît să răpuie pe ofițerii cari-i încălcau anumite drepturi […].

Am căpătat însărcinarea de a aduce împăcarea și a împiedeca astfel, în împrejurări ca acelea, o adevărată criză, nu de nervi, ci în adevăr ministerială. Aceasta în ziua chiar cînd, cu solemnitatea cuvenită, luasem parte la instalarea noului Primat și asistasem la vitejia cu care d. [ I. ] Zelea Codreanu asaltase, pînă la distrugerea totală, un bufet de mizerie, care nu putuse rezista, așa încît îmi pierise pofta de dejun. Am găsit la otel Bulevard pe generalul Prezan, dar nu și pe culpabilul colonel, dispărut fără urmă. Afacerea însă grăbea, și nu-i puteam aștepta descoperirea. Am cerut deci dlui Prezan o scrisoare în care s-ar strecura măcar scuza de care d. Vlad avea atîta nevoie pentru prestigiul autorității și maiestatea statului român. Generalul o relua însă și o „îmbunătățea”, de cîte ori era gata s-o închidă în copertă. La urmă, spălată prin atîtea ape, „scuza» se redusese la foarte puțin. Și astfel cînd, flămînd și distrus de oboseală, am dus răvașul, căpătat așa de greu, la Mitropolie, unde Consiliul de Miniștri stătea în permanență, și cu ajutorul șefului bisericii românești, am fost întîmpinat cu o zgomotoasă deziluzie.”