votările de episcopi cari, bineînțeles, pentru Ardeal ca și pentru ce se află în afară de Ardeal, trebuiau să fie ardeleni – ce s-a supărat preotul Saftu din Brașov, puțintel compromis față de nemți, că nu i s-a dat Scaunul de la Rîmnic! – d. Vaida s-a suit la tribună ca să declare că, din moment ce e în divergență cu mine, nu-i rămîne decît să tragă toate consecințile.
Cu țerăniștii, așa cum erau, se putea merge înainte, bucovinenii se prezintau disciplinați, iar basarabenii erau o așa de bună pîne de moldoveni după moda veche, chiar cînd părintele Guciujna, cooperatistul, om cu idei „democratice” foarte marcat rusești, declara că el nu poate vota pentru părintele Miron de la Caransebeș ca Mitropolit Primat – și nu era măcar, ca pentru locul de la Sibiu, unde candida și clericul Roșca împotriva profesorului Bălan, un alt candidat! —, decît după ce se va întoarce acasă și va chema întreaga preoțime de acolo ca să-și manifeste voința. Cu ardelenii însă era peste măsură de greu.
Unde nu se întîlnea nesiguranța și îndemnul la nesfîrșite, catastrofale discuții, unde nu erau ambiții nesatisfăcute și care nu puteau satisface! Primul ministru, întovărășit de o întreagă suită, căci o măreție ungurească servea totdeauna de model, plecase în străinătate – de unde nu l-am mai putut readuce, cu toate desperatele mele telegrame […] D. Ciceo Pop fusese lăsat în loc și, cu formidabilul său aspect, cu puternicul său volum de voce, cu mentalitatea sa populară, din care nu lipsea
