care din nenorocire n-a înțeles că astfel de măsuri nu se iau cu nesfîrșite zăbăvi de consultări sovietice, sunînd clopotele indiscreției și ale reclamei, pentru a înștiința pe neapărații adversari și a-i lăsa să se coalizeze, pentru a presa asupra Palatului tuturor aprehensiunilor, ar fi tăiat încă de atunci discuții pe atît de vane, în fond, pe cît de periculoase.
Toate aceste măsuri sau pregătiri de măsuri s-au luat însă după lunga vacanță de iarnă, după inaugurarea la Cluj, de rege, care părea mulțămit de acțiunea guvernului – dar erau așa de scurte mulțămirile și așa de puțin solide asigurările acestui om așa de bun, dar așa de impresionabil —, a Universității naționale, cu participarea miniștrilor străini, expuși însă la unele discursuri, ca al lui Pangrati, care de-a dreptul îî ofensau – totuși cel mai frumos moment din timpul ce ne-a fost îngăduit, și am putut constata eu însumi că, dacă ungurii se țineau deoparte, între sași, pe cari i-am cercetat la Sibiu și în împrejurimi, erau datoritele sentimente de respect față de stat, de simpatie față de nația dominantă.
La început însă guvernul nu arăta că ar putea să se miște: d. Maniu rămînea ca un semn de întrebare cu guler înalt și pantaloni călcați pe muche, sfinx desigur, dar care nu avuse de fapt niciodată altă taină decît a nesiguranței ochilor verzi-palizi deasupra nasului vulgar învrîstat cu vine multicolore; voia și nu voia deși, în ce-l privește personal, cu dorința de a vedea cum se îneacă „fratele Alexandru”, știa foarte bine ce voia. Iar d. Vaida, pe care-l interesează înainte de toate atitudinea și gestul și care se credea plătit cu frumosul program rostit cu talent și autoritate, prezida mai stăpînit decît cum a dovedit pe urmă că poate, din capul băncii ministeriale, unde făcea o frumoasă figură. Cum adunasem majoritățile pentru a cere să li se dea de lucru și altceva decît
