va ridica poate pe locul dăruit mie pe urmă, la Santi Quaranta, de regele național al acestei țeri chemate la viață. Pentru românii macedoneni […] am redactat în românește și în franțuzește o istorie a lor, tipărită cu cheltuiala unui negustor bucureștean. Într-un articol dat revistei suedeze celei mai importante recomandam o Albanie liberă care, în lipsa de oameni, ar fi întrebuințat vitalitatea admirabilă a aromânilor noștri, noua viață pe coasta balcanică a mării venețiene avînd să se dezvolte supt un patronaj italian care n-ar degenera în exploatare ca acea austriacă, nici în tendința de sclavie și deznaționalizare. Cum Dobrogea era încă în discuție, am strîns tot ce putea să sprijine dreptul nostru asupra ei, adăugind la cărticica din Iași, pe care d. Bezdechi, refugiat în Copenhaga, o tradusese în limba daneză: mărturiile din volumul La Dobrogea Roumaine. În Drepturile românilor asupra teritoriului lor național reuneam argumentele pentru stabilirea noilor graniți, și în cuvîntarea ținută la Academie înaintea misiunii franceze căutam să fixez pentru noi un rol onorabil în viața generală a latinității.
Cartea de sinteză scrisă la Iași pentru librăria Hachette și dictată apoi prietenului meu Stahl zăbovea. Librăria franceză, foarte îmbulzită, cerea o reducere de text care nu se putea acorda. Bancherul Blank, pe care-l preocupau atunci chestii culturale, ca întemeierea unui teatru popular, condus de mine, care a pierit, după lungi sforțări, pentru că n-a fost înțeles, dar nu fără să reveleze artiști ca un Calboreanu, un Finți, o Piacentini, a oferit tipărirea integrală a acestei Histoire des Roumains et de leur civilisation care, din nenorocire, a fost lucrată la Paris prin îngrijirea bizarului româno-francez Adrien Le Corbeau, fără corectura mea, și în sama cutărui funcționar al
