au recucerit de la venețieni Moreea. Textul, luat din manuscriptul Academiei Române, l-am tradus și în limba franceză, confruntînd știrile, atît de nouă, de precise și de originale, cu un ziar francez contemporan. Ediția a apărut la 1913 în luxoasa publicație de cronici inițiată de Ioan Bogdan. Am avut satisfacția să văd că acest izvor al nostru află prețuire pentru istoria cetății mie așa de iubite.
Aș pune alăturea retipărirea, cu prilejul comemorării morții tragice a lui vodă Brîncoveanu, căruia i-am consacrat atunci, la 1914, și o întreagă lucrare în românește, a admirabilei descrieri pe care secretarul bogatului și mîndrului domn, Del Chiaro, a dăruit-o Țerii Românești (Storia delle rivoluzioni della Valachia). Din nenorocire, ca tot ce am tipărit pentru Casa Școalelor, întreaga ediție a fost depusă, pentru a nu se mai clinti, în subteranele acestei desigur, atîta timp, prea birocratice instituții, pe cînd ea ar fi putut folosi așa de mult pentru cunoașterea în Italia a lucrurilor românești.
În cîteva conferințe din 1934 am căutat să redau nu numai legăturile noastre cu Veneția, pe care le atinsesem într-o lucrare închinată memoriei lui Monticolo, precum legăturile vechi cu Anglia erau înfățișate în volumul de omagiu pentru vechiul meu profesor Charles Bémont, dar și tot ce mi se părea mie, un așa de asiduu cercetător, că ar putea să exprime măcar pe departe esența, atît de complexă și de fină, a vieții venețiene din secol în secol. De aici a rezultat cartea Cinci conferințe despre Veneția din 1914, care se va retipări peste treisprezece ani și din care o parte, aceea a raporturilor româno-venețiene, se va da în limba italiană, în revista L’Europa orientale. Lucrarea întreagă zace de ani de zile în buna traducere manuscriptă a elevei mele dra Nella Collini, cea mai devotată și dezinteresată din ajutătoarele literare, fără să se fi putut găsi mica sumă necesară pentru a o
