acele vremuri, altele sînt vibrările sufletești pe care le provoacă atingerea de-a dreptul cu însăși slova contemporanului. De acolo, urmărit și de intențiile mele revoluționare în domeniul pedagogiei, am tipărit, la cîteva luni de distanță, pe lîngă o ediție populară a vieții lui Mihai Viteazul, de un boier din acele vremi, intercalată în compilația logofătului cantacuzinesc Stoica Ludescu, și pe lîngă traducerea, de pe la 1840, îndreptată de mine, vers de vers, a cronicii grecești a lui Stavrinos, lăudător al aceluiași viteaz, o întreagă istorie a țerilor noastre compusă numai din fragmente de cronici, acel volum Din faptele străbunilor care nu s-a învrednicit de o a doua ediție. Scrisorile contemporane au venit și ele la rînd, și era pentru mine o bucurie să corectez acele rînduri pline de pasiuni așa de nobile, de o duioșie așa de comunicativă și de o așa de adîncă înțelepciune: Scrisorile domnești din 1911 și, în anul următor, Scrisorile de boieri. Numai după mulți ani, în legătură cu lucrări de sinteză în aceste două domenii, am putut adăugi Scrisorile de negustori, de care nici un negustor nu s-a interesat, Scrisorile de meșteri, așijderea cu Scrisorile de femei care au trecut, dăunăzi, total neștiute, trebuind ca Institutul pentru studiul istoriei Sud-Estului european, creat de mine, să ia asupră-și spezele, trimețînd gratuit elegantele volumașe, în care, și la anii mei înaintați ca și în tinereță, pusesem atîta grijă pioasă.
În aceste scrisori intră de la sine, în legătură cu înălțarea la Iași a statuii lui Cuza-vodă, care-și are o întreagă poveste, pe care cetitorul o va găsi în altă parte, și publicația de prinos a Scrisorilor, mesagiilor și proclamațiilor celui așa de adînc român și moldovean în inima lui generoasă.
Pentru a da și cercetătorilor, cari se înmulțeau, ai mînăstirilor noastre, o îndreptare – căci prea mult mă jignea învîrtirea în călcîie, ignorantă și pretențioasă, a