Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/71

Această pagină nu a fost verificată

sale, îmi va aduce o nouă revelație, și una din cele mai bogate și mai puternice.

Cea mai mare parte din regiunile străbătute astfel îmi erau cu desăvîrșire necunoscute, și mulți dintre ardeleni, dacă nu cei mai mulți, deprinși a trăi fiecare în locul lui, n-aveau nici o noțiune despre dînsele. Era, oricum, cea dintîi viziune complectă a acestui ținut românesc, așa de întins și de frumos, în care, cu o stare de spirit care din nenorocire a dispărut aproape cu totul, se putea constata necontenita întindere a neamului persecutat. Două volume de descriere mi-au ajuns abia ca să înfățișez toate aceste priveliști, din Brașov pînă la Sighetul Maramurășului și de la Satmar pînă la granița secuiască a Moldovei. Pretutindeni încercam, ca și pentru România liberă, ca și pentru Bucovina și Basarabia, să leg necontenit trecutul la care lucrasem cu acest prezent plin de speranțe.

După ce terminasem acest greu, dar rodnic examen al întregului pămînt românesc, și vecinătatea lui a intrat în preocupațiile mele. Legăturile cu lumea de peste Dunăre le începusem prin scurta vizită în Serbia; Bulgaria, Constantinopolul, de care așa de mult fuseserăm legați în trecut, mă atrăgeau. Și astfel am cercetat întîi țara vecină, unde am găsit muncă și ordine, o democrație țerănească pe care alții erau s-o descopere numai pe urmă prin campania din 1913. Constantinopolul lui Abdul-Hamid l-am vizitat, după o deziluzie la Adrianopol, devenit cu totul neistoric, afară de frumoasa moschee a lui Selim, loc de loc; ici și colo amintiri românești se împleteau pe ziduri negre părăsite ca la cele Șapte Turnuri, unde slovele chirilice ale vechilor dureri erau încă vizibile.

Toată această informație nouă, culeasă la fața locului, îmi dădea curajul, care-mi lipsise atîta vreme, de a încerca să reunesc în priveliști de ansamblu observațiile mele, întregindu-le cu ce cuprindeau izvoare încă nestudiate