Mă găseam înaintea unor lucruri care nu-mi erau deloc știute. Amintirile istorice deveneau o realitate mai vie decît oricînd înaintea pămîntului pe care se desfășurase trecutul, înaintea urmelor, oricît de neglijate și desprețuite, care pentru istoric căpătau un glas. O modernitate neinteligcntă, pripită și vanitoasă, scotea și mai mult la iveală, cu „palatele” sale pentru Prefectură, pentru Comună, pentru Tribunal, pentru școli, pentru îmbogățiții politicei, ceea ce era autentic și armonios, purtînd pecetea timpului și sprijinindu-se pe cerințile locului. În același timp cu desăvîrșita întrupare a paginii de istorie se petrecea necontenit in mintea mea această operă de selecționare, cele alese îmbinîndu-se de la sine într-o puternică sinteză a operei îndeplinite acasă la dînsul de acest neam.
M-am oprit la Rîmnicul Vîlcii, care dovedește în fața Sibiului, ce poate face, cu același calm sănătos, altă rasă, la Tîrgul Jiului, rămas așa de boieresc prin străzile laterale, la îndrăzneața inovație de sistem rusesc, după modelul Odessa, de la Severin. În Craiova haotică, risipită în multe sensuri, era mai puțină atmosferă istorică, în ciuda împrejurimilor bogate în vechi biserici și în puternice mînăstiri. O decență țerănească simpatică osebea și micul Caracăl, pentru a căruia împodobire mai nouă se cheltuise atîta adevărată iubire. Nici apropiatul meu Ploiești, în vecinătatea căruia nu gîceam că mă voi așeza pentru ani întregi, revenind apoi necontenit, nu-mi mai apărea numai prin vanitatea marelui bulevard, prin statuia unei Libertăți fără alt tîlc decît al ridiculei republici de la 1870 și prin leii cu gurile lacome de la masivul liceu: fiecare loc de pe pămînt are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bing cu urechea ca s-o auzi, și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi.
Îmi luam note în cale, scriindu-le pe băncile zăvoaielor, în liniștea pe care, cum nu sîntem noi deprinși
