Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/42

Această pagină nu a fost verificată

unei vieți a neamului în acele părți, viață care nu era numai a țeranilor și a preoților, fără îndoială baza, dar pe lîngă el se afla, în condiții relativ bune, și o burghezie, activă, econoamă, ambițioasă, foarte îndărătnică în hotărîrea de a i se respecta privilegiile și obișnuințile; mari registre de comerț în minuscula grecească așteptau un cercetător cu mai mult răgaz, dar mi s-a spus că, pe urmă, preoții, în trecere pentru afaceri, le-au dat cea mai profană dintre întrebuințări. Pe cînd mă trudeam asupra hîrtiilor îngălbenite, m-am trezit o dată cu un bătrîn înalt și țapăn care, luîndu-mă drept un „amanuens”, mi-a dat ordinul să comunic ceva protopopului Stroe, apăsînd, ca să înțeleg, asupra titlului său:”Măria Sa Gal, de la Casa Magnaților”. Am acceptat misiunea, care nu-mi era cu totul nouă, căci, altă dată, în Cancelaria Universității, generalul Lahovary, profesor de matematici, altfel foarte politicos, dar foarte „ciocoi”, mă confundase cu servitorul… În alt rînd actualul șef al Bisericii ortodoxe în România unită, pe atunci un elegant și supțiratec asesor consistorial, foarte curtenitor, și nu numai pentru prieteni, locuind în două odăițe lîngă Casa Națională, Ilie Cristea, îmi vorbise de nu știu ce vechi maldăr de scrisori care se păstrează la „biserica din groapă”, și mare mi-a fost uimirea și bucuria cînd am găsit acolo întreaga corespondență, purtată atîtea decenii, de pe la 1760 înainte, cu atîta lume, mai ales boieri, clerici, negustori de peste munți, a bogatului negustor sibian Hagi Constantin Pop, înrudit prin căsătorie cu nobilimea olteană. Ce nu era acolo, pînă la probe de mărfuri, de stofe din epoca Fanarioților, pe care, ca și orice voiam din acest tezaur, mi le-a dăruit, prin Cristea, bunul Mitropolit Mețianu, pe care, șagunian numai ca barbă și ca gospodărie, nu l-am văzut decît la slujbă, neavînd de ce să-l văd; le-am păstrat pînă la Expoziția din 1906, cînd le-am vîndut pe nimic,