lumea avocat bucureștean, C. C. Arion, pe care nu-l cunoșteam personal, zărindu-l numai o dată la Ateneul Român, cînd în prezența frumoasei Prințese Moștenitoare, către care întorcea niște ochi zîmbitori de iepure amorezat, vorbea despre datoria de a ajuta pe artiști și pe poeți, tovarăși, periculoși, la această manifestare fiind Take Ionescu, care și făgăduia fondurile necesare, el gata să ajute de unde e, de unde nu-i, pe oricine, și Delavrancea, a cărui măiestrită elocvență, cu mijloace scenice rafinate, o auzeam întîia oară vrăjind unui auditoriu uimit descoperirea de Leonardo da Vinci a chipului, necesar pentru Cina din Milan, a lui Iuda – și trebuia să-l fi auzit cum rostea, profund și sinistru, aceste două silabe Iu-da! Poate tot în dorința, pe atunci generală, de a căpăta un adept politic, C. C. Arion voia „să facă și pentru mine ceva», cu atît mai mult cu cît, cum se va vedea, ajunsesem colaborator al Epocei și eram să vorbesc cîndva la o întrunire junimistă, dar fără să fiu, în ciuda convingerii lui Sihleanu, un junimist. I-am răspuns că aș putea relua de mult întreruptele Acte și fragmente, dar admițîndu-se acum și studii. Refuzam numai remunerația, care mi s-a impus numai pe urmă, de trei sute de lei pe an, plus cîte o sută de Paști și Crăciun.
Astfel, a început, la 1904, publicația, pe care era s-o duc și pînă la treizeci de volume, a Studiilor și documentelor privitoare la istoria românilor. Va intra acolo, pentru Brașovul și Românii, rezultatul cercetărilor în Arhivele Sfatului brașovean și, cu ocazia unor drumuri ardelene, care, de un timp, aveau și alte scopuri decît știința, noi dovezi ale vieții noastre naționale dincolo de munți. Astfel, o dată, la Sibiu, am aflat că se păstrează la Protopopiat corespondența Companiei grecești de comerț: am stat multe zile, aproape nemîncat, și cu o lumînărică lîngă mine, în lungi ceasuri ale nopții, culegînd atîta material grecesc și românesc, de cel mai mare folos pentru reconstituirea
