pentru prune. În ultimul timp, o oarecare curățire a fost datorită numai prezenței femeilor care erau aduse, cînd ici, cînd colo, pentru a îmbuna suferințile eroilor.
Mobila mea călătorise în parte, și în locul ei se adăugise cîte ceva luat din vreo casă străină. Tablourile se împrăștiaseră unde putuseră găsi amatori: numai frumoasele flori ale lui Grigorescu fuseseră desprețuite și, luîndu-se bogatul cadru aurit, ales de pictorul însuși, pînza fusese aruncată, ca o cîrpă netrebnică, în cămară.
Musafirii arătaseră o deosebită pasiune pentru cărți și tot ce e în legătură cu cultura; numai cît metoda întrebuințată pentru aceasta le aparținea. La tipografie, prefăcută în local de închisoare, deci complect devastată și degradată, cu fereștile prinse în sîrmă ghimpată, depozitul s-a golit răpede de miile de cărți, între altele frumoasa ediție în format mic a autorilor vechi; o marfă de zeci de mii de lei a dispărut fără urmă, despăgubirea ce mi s-a acordat apoi, binevenită, fiind minimă. Clișeele erau întrebuințate pentru foc, nu numai din cauza flăcării bune pe care o dă lemnul vechi dar, mi s-a spus, și pentru lumina albăstrie a zincului care se topește. Bunii soldați ai cultei Germanii aveau nevoie și de astfel de distracții.
Dorința cea mare a ocupanților era însă aceea de a-mi găsi biblioteca. O parte, cu prețioase tiraje aparte, cu broșuri extrem de rare, cu cărți purtînd dedicații și însemnări, era la dispoziția lor, ca și un număr de documente uitate, între altele actul cel mai vechi de la străbunul „galeongiu”, imediat după 1760. Din ea n-a rămas absolut nimic: totul s-a furat ori s-a ars. Din cele pierdute, ostașii noștri cercetînd la Budapesta prada cărților, n-au găsit, cu fragmente din corespondența tipografiei și din corespondențe străine, decît lucrarea lui Vlahuță despre Grigorescu și frumoasa carte a dlui Gerota despre monumentele venețiene ale insulei Creta. Pe dînsele era iscălit
