de suflet al celor de sus. Încolo, în zgomotul detunăturilor, lumea își căuta de treabă ca în zilele obișnuite: de aceea și măcelul din Piața Sf. Gheorghe, cîteva clipe după ce o părăsisem, întrerupînd o prea lungă conversație cu vioiul ministru al Italiei, așa de mic și așa de animat, Fasciotti, care voia cu orice preț să-mi explice ce a fost generalul Oreste Baratieri și cum s-a ajuns la catastrofa militară de la Adua. Doar dacă se goleau restaurantele, unde se vedeau și cîțiva aviatori francezi, dar din nenorocire, sus în cer avioanele lor lipseau; acele restaurante în care am văzut, în ceasurile cele mai nenorocite, petrecînd banda Stere, cu intelectualii și profesorii ei cu tot. O dată, am rămas singur la masă, cu chelnerul care-mi făcea liniștit socoteala. Lumea era la fereștile otelului meu cînd o schijă, care mi-a fost adusă caldă încă în odaie, lua o parte din obrazul copilului croitorului de jos. Tînărul meu amic, D. Ciotori, în care e atîta inteligență și atîta voință, care venea să-mi facă zilnic cursul de politică și strategie, […] își primbla micuța siluetă pe străzile amenințate de ploaia de foc. Băiețașul cu corecturile venea să mă caute la Academie cu singura grijă de a nu pierde șpalturile iar, în ziua chiar a celui mai odios masacru, înaintea caselor cu litere, tipografii mei din Pasaj culegeau articolele, pe cînd de jur împrejurul lor crăpau bombele. În Biblioteca Academiei, elevele mele de la Universitate nu se clinteau de la pupitre nici atunci cînd zgomotul detunăturilor era mai asurzitor și gropi se săpau în vecinătate; adăpostul subteran pe care-l făcuse d. Bianu nu servea decît unor membri mai fricoși ai societății; era rușine să-l fi și văzut, și nu știu nici acuma unde era. Cu vechiul funcționar Tuducescu în față, lucrînd pe îndelete la fișele sale, foiletam, căci nu-mi era mintea la un lucru mai serios și mai greu, revistele ilustrate din donația de artă Filipescu,
