Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/214

Această pagină nu a fost verificată

În iunie arhiducele Franz-Ferdinand, acela care trebuia să deie noua și marea Austrie pe care o predica Aurel Popovici și în care credeau și oameni politici din România liberă, gata să intre în mîntuitorul sistem, era ucis, cu soția sa morganatică, la Sarajevo. La noi, neașteptata veste a produs întristare, Moștenitorul austro-ungar fiind socotit ca un prieten al României și al poporului românesc. Dar nimeni, absolut nimeni nu-și dădea sama ce era să se întîmple în cîteva săptămîni și nimeni nu-și închipuia că, după atîția ani de fidelitate, aproape servilă, față de Centrali, Statul român era să-și capete libertatea de acțiune, deși, din nenorocire, fără armamentul care ar fi fost necesar pentru a o putea apăra și susținea.

Pînă atunci, ne-am trezit cu o curioasă vizită a colegilor turci din Constantinopol, profesori de drept și de medicină. La gară era ministrul, rectorul. Nici unul, nici altul n-au găsit ce să le spună, și deci pe neașteptate sarcina a căzut asupra mea. Nu eram acolo ca să fac diplomație, și deci le-am spus ceea ce se cuprindea în chiar ultimul capitol din Istoria Imperiului otoman, pe care o isprăveam atunci, după aproape zece ani de zile și urmărit de ideea că nu voi trăi s-o duc la capăt (un volum de descriere a provinciilor și oamenilor nu l-am putut