Am avut deci pe d. Virgil Arion președinte al Ligii, știind bine că face parte dintr-un partid politic, dar crezînd că va proceda ca și mine, osebind foarte neted cele două domenii. Aceasta nu s-a întîmplat însă. Acea broșură franceză pe care o făcusem în vederea scopurilor noastre a fost găsită supărătoare pentru interesele unui guvern care plăcea președintelui, și mi s-au cerut modificări pe care le-am refuzat, publicația ieșind deci, cum am mai spus, pe sama mea numai. Ideea unei ruperi a legăturilor cu Centralii speria pe acest vechi și credincios junimist.
Față de alte probleme, atitudinea sa va fi însă aceea a unui hotărît activism. Acela care, cînd voi părăsi secretariatul, în urma unui vot al congresului care dădea o majoritate altuia – și aceluia îi trebuia această platformă —, a putut lucra cu vijeliosul meu cumnat Bogdan-Duică […], a pornit, în chestia sud-dunăreană, ca fidel amic al lui Carp, cel trădat de amicul său de o viață întreagă, într-o direcție în care nu puteam să mergem alături.
Totuși în cele dintîi faze ale crizei am vorbit amîndoi marii mulțimi adunate la”Dacia” despre nevoia de a ne ținea deocamdată într-o atitudine rezervată față de succesele bulgarilor, care înnebuniseră oameni de o fire mai puțin stăpînită. Cu hotărîrea luată în numele adunării m-am prezintat regelui Carol, care a fost sincer, cald, mișcător. Mi-a vorbit de cartea mea despre Imperiul otoman, și-a arătat convingerea, veche, că se va sfîrși cu acest Imperiu, dar nu credea că va fi așa de răpede, a declarat apoi că, doritor al unei modificări de graniță în Dobrogea, prin care s-ar desființa unghiurile intrînde pe teritoriul nostru, n-ar voi totuși să meargă la bătrîneță contra acelora pe cari-i ajutase, tînăr, a se elibera. Era și contra oricărei presiuni militare asupra învingătorilor.
Pe urmă, vîrtejul prinzînd tot mai mult opinia publică, d. Arion a ajuns, alături de un Ionaș Grădișteanu, ale
