mult timp periculoasa încredere în sine a vecinilor noștri bulgari, cu cari era imposibil să se lege o prietenie folositoare ambelor părți: o neînțelegere trecătoare, un simplu accident fusese de ajuns, cu cîțiva ani în urmă, pentru a se ajunge la iminența unei ciocniri armate. Cînd s-a pronunțat însă, și așa de răpede, în fața neutralității noastre neestetic pînditoare, victoria aliaților creștini, sîrbi, bulgari, greci, muntenegreni, cînd eventualitatea unei împărțiri a Turciei europene s-a pus ca un lucru de cea mai imediată eventualitate, spiritul românesc, atîta vreme adormit într-un optimism fără viitor, s-a trezit, la orașe, cu o elementară putere.
Formula care s-a găsit, aceea a unei „compensații”, […] a cuprins toate elementele mai vioaie prin pătura politică. Și, din nenorocire, cum era de așteptat, perspectiva unei întinderi peste granița dobrogeană, pînă la un punct pe care, un timp, complecta ignoranță a geografiei vecinătății noastre l-a lăsat cu totul vag, a servit de armă contra guvernului Maiorescu, care, după afacerea tramvaielor liberale, atacate vehement de Carp, se instalase, cu Take Ionescu, la dreapta președintelui de Consiliu, – lipsa lui cunoscută de curaj stînd lîngă meticulozitatea prudentă a fostului profesor de filozofie, ambii supt scutul îndoielilor de conștiință ale regelui, acum îmbătrînit și fără ambiții militare.
Liga Culturală trebuia să ia o hotărîre și, potrivit cu dînsa, să înceapă a pregăti opinia.
Dar aici se petrecuseră în timpul din urmă mari schimbări, rolul meu de secretar general devenind din zi în zi tot mai greu de ținut.
Sava Șomănescu, mare proprietar, de o fabuloasă zgîrcenie, rămăsese trăsnit de îndrăzneala cu care ne aruncaserăm în
