de impunător prin figura-i nobilă, prin extraordinara-i distincție în vorbire, un regim doritor să arăte că e în stare să ridice pe ruinele afumate și crușite ale României păcătoase, fără milă de fiii ei cei mai buni, o țară nouă, și un rege care nu voia să treacă la cele eterne pecetluit pe frunte cu stigmatul unei represiuni barbare și în cea mai mare parte inutile o poruncea. Pentru a mă descuraja, s-au întrebuințat pe rînd toate mijloacele, și ele nu lipseau; dar omul care-și simte conștiința sprintenă și care dincolo de tot ce-l privește vede lumina sigură a unui ideal nu poate fi intimidat.
Din altă parte, nu numai de la prietenii ieșeni, supărați că eu, ne-ieșeanul, am ieșit singur din lupta electorală, dar de la un început de opinie publică, pentru care violența are un farmec deosebit și care moare după scandal, mi se cerea atitudinea tonitruantă pe care o poți mai curînd recomanda de afară decît s-o păstrezi înăuntru, afară numai cînd ai arta perfectului cabotin fricos, care gesticulează înaintea tribunelor pregătite, a presei cîștigate, ca să strîngă apoi în culoare mîna adversarului pe care l-a zugrăvit în toate colorile infamiei. Nu eram deci ce se așteptase de la mine, și prezicerea lui Panu că nu mă voi mai întîlni cu votul ieșenilor din Colegiul oamenilor săraci și cu nevoi de slujbe, pe cari nu-i furi de două ori pentru o acțiune de curaj, se va îndeplini la cel dintîi prilej.
După luptele în jurul reformelor sociale își pierduse de altfel interesul Parlamentul, în care am intrat apoi ca reprezintant al solizilor negustori români din Ploiești, încercînd și la Covurlui, unde am ajuns să adun și opt sute de voturi, o înviere a conștiinței țeranilor, cărora guvernele le spuneau că „fiecare-și are vremea lui”. Cînd s-a ivit chestia unei mari reforme în biserică, introducîndu-se, după ideile din Germania ale sfătuitorilor lui Haret, acel Consistoriu Superior care n-a putut să aibă nici o influență, și
