istorice. De acestea era mai curînd străin prin educația sa, la Dresda, la Bruxelles, și prin acele preocupații care-i vor procura catedra de la Universitate, cu ajutorul, foarte activ, al lui Ioan Bogdan.
Înaintea acestuia, adaug, se ruga pentru o catedră și un Stere, întrevăzut la ultimul meu concurs, cînd era comensalul ultra-conservatorului A. D. Holban: bărbos și hirsut, într-un palton îngălbenit, propuindu-mi o discuție contradictorie asupra unui oral al meu, pentru ca apoi să mă silească a-i face în Convorbiri o dare de samă folositoare carierei sale – și ce admirație exprima fiorosul apostol social liberalizat pentru modestele mele lecții de deschidere la Facultatea de Litere. De atunci…, Doamne!
Dar, acum, în alte împrejurări, în însăși casa mea, aveam alt avînt în lupta pe care nu eram dispus s-o părăsesc față de nici o dușmănie, și care găsea sprijin în sentimentul, chiar nemărturisit, al uneigenerații.
