a unui Emerson, inegalabilul formator de caractere din Oamenii reprezentativi și din Conducerea vieții. S-a făcut tot ce a fost cu putință pentru ca această încercare, săvîrșită aproape numai de unul singur, să rămîie neștiută dar, cînd răsfoiesc paginile acestea, în care am pus și noile mele călătorii de-a lungul țerii, pagini rămase pierdute acolo, cu toată intenția unei adunări în volum la noul meu editor, bănățeanul Pavel Suru, mă simt bucuros că am făcut o astfel de încercare, fie și nereușită.
Cînd am avut apoi tipografia mea, putînd publica Neamul românesc la intervale mai dese – și ce forfotă era acolo unde cu cîteva luni în urmă”Haiducu“ lătra a pustiu din mijlocul bălăriilor și vacile rupeau frunzele din pomii culeși prădalnic de vecin! —, am dat literaturii un nou organ, la care s-au găsit colaboratori printre cei mai tineri decît scriitorii pe cari-i căftănisem la Sămănătorul. Studii întinse se puteau publica în fasciculele lunare de un format mai mare, și arhimandritul Scriban începea în paginile Neamului românesc literar campaniile sale bisericești, poate prea stăruitoare și personale, dar pornite din cele mai curate intenții ale aceluia, în care vom vedea un viitor Mitropolit al erei doritelor reforme; într-un bătrîn boier sărăcit din neamul Moruzeștilor, Dimitrie C. Moruzi, pe care guvernele noastre de politicianism îl făcuseră subprefect în Dobrogea, licențiindu-l apoi pentru o surditate aproape complectă, așa încît era redus a vegeta într-o magherniță din mahalalele lașului, găsisem nu numai un povestitor de prima ordine prin vioiciunea amintirilor sale, dar și un spirit destul de puternic pentru a le prelucra în frumoase romane, care e păcat că zac astăzi complect uitate; iar traducătorii de la Floarea darurilor urmau să facă știute opere poetice interesante din literaturile neobișnuite: un Pricopie, și autor de schițe, sau un Virgil Tempeanu, de la Folticeni.
