oratoric și un nediscutat prestigiu literar, dar nu și tumultul de idei și soliditatea de convingeri ale tinereței și primei maturități. Filipescu vedea viitorul foarte în negru, fiind dezgustat și de unele intrigi de la Curte, unde vedea curioase fantome, care desigur nu corespundeau cu realitatea. M-a întrebat de ce nu vin tinerii la, dînșii, fiindcă se pare că grupul maiorescian de la Convorbiri nu-i impunea peste măsură, înțelegînd cît de mult însemna la dînșii retorica învățată – d. Mehedinți jongla la întruniri cu trei nume: regele Carol, Eminescu și Petre Carp, restul fiind comparații aduse de acasă și gesturi în vînt. I-am explicat că sînt acum și altfel de tineri, cari cred și cari luptă, dar aceștia nu pot veni decît unde ar fi primiți cu ideile lor cu tot, idei așa de puternic desemnate încît erau însăși rațiunea lor de a fi în viața publică.
— Dar dacă aceste idei sînt adoptate?
Și, apoi, mi-a vorbit de o apropiată întrunire publică în care, contra coaliției oportuniste dintre Cantacuzino și Take Ionescu, se va ridica glasul conservatorilor cu credinți și al junimiștilor fuzionați cu dînșii. Cu acest prilej s-ar putea enunța și un nou program.
Sînt încredințat că acest om plin de perspicacitate, format într-o serioasă școală geneveză, aceea care ne-a dat pe frații și verii Golești, pe Brăiloiu și pe atîția alții cu un spirit deosebit de al „parizienilor”, nu și-a închipuit că ar fi vorba de încă un val de postulanți și de candidați la situații înalte sau măcar la onoarea vitrinei. Cutare scrisoare a lui, ieșită la iveală mult timp după moartea-i, arăta ce preocupări nobile îl asaltau în această vreme de îndoieli, de dibuiri, de temeri și de amărăciune.
Dar, în asociația conservatoare care făcea opoziția, de onestitate și de principii, căreia Delavrancea îi dase formula de „revizuire a conștiințelor”, mai erau și alții, deprinși cu normele invariabile ale vechii politici românești, pentru care tot ce nu e interes practic aparține numai aparențelor „
