Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/114

Această pagină nu a fost verificată

pentru noi, Chendi a întins o undiță către profesori și istorici, afirmînd cu un rar curaj, obișnuit la dînsul, că scrisul lui Bogdan și al meu cuprinde mai multă literatură adevărată decît lînceda producție a beletriștilor recunoscuți. Peste cîteva zile, în numele lui și al lui Iosif, prin scrisoare chiar, mi se pare, mi s-a propus să iau conducerea modestei reviste în alb veșmînt de mironosiță, fără chenare, fără ornamente, dar în care se zbătuseră pînă atunci atîtea războinice porniri.

Și, față de dușmăniile idioate care și astăzi urmăresc „sămănătorismul” din partea unui „modernism” și „europeanism” care a atacat din pretenție, dar în mare parte și din cauza amintirii refuzurilor implacabile pe care le-a întîlnit atunci, cu fanteziile sale marine și alte tentative literare, un Lovinescu, care totuși îmi dedica nu știu ce studiu de filologie latină, mă simt dator să arăt de ce, avînd atîtea sarcini, griji și dușmănii, la peste treizeci de ani, cînd nu se mai îmbarcă nimeni în aventuri, am primit propunerea.

Încheiasem cu Epoca. Nu-mi fusese greu să recunosc ce se ascundea supt prietenia cu care fusesem întîmpinat acolo. Filipescu, încredințat că trebuie o puternică lovitură de lopată – și el era meșter să le dea – în apele moarte ale unui politicianism demoralizant, de ale cărui practici se trudea să se desfacă însuși fără a reuși totdeauna își alesese ca aliat pe junimiști, cu bătrîneța în răpede înaintare a lui P. P. Carp și cu ambiția, veșnic vie, a lui Maiorescu, care rîvnea către locul prim in ciuda legăturilor așa de vechi cu acest prieten al său, și astfel, contra benignelor acceptări ale lui G. Gr. Cantacuzino, contra îndărătniciei generalului Manu și ascensiunii neliniștitoare a unui om cu un talent așa de periculos elastic ca al lui Take Ionescu, căuta el să înjghebe un front de intransigență morală al conservatismului pur. Delavrancea, aprigul luptător liberal de la Voința națională, îi aparținea acum cu totul și scînteierile, așa