Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/105

Această pagină nu a fost verificată

părăsindu-l cînd i s-a părut că acesta nu servește cauza creștină, apoi rădăcinile pe care le-a avut la noi doctorul Veron sau Beron, care a stat multă vreme la Craiova lucrînd pentru cultura poporului său și, în fine, îmbrățișînd tot vastul domeniu al legăturilor noastre cu vecinii de la sud, cercetarea despre Sîrbi, bulgari și români în Peninsula Balcanică în evul mediu, la care o să se adauge broșură franceză Serbes et Roumains, cu conferințile mele de la Belgrad.

Pe urma acestor publicații ale mele se poate observa toată dezvoltarea problemelor ce se puneau așa de răpede, și cerînd un răspuns așa de hotărît, în fața noastră. Dacă am atins chestia renegaților în trecutul nostru, așa de puțini, era pentru că la Academie se înfățișase, fără pudoare, prelatul care odinioară se ocupase cu atîta rîvnă de cultura noastră din trecut, amicul lui D. A. Sturdza, Vasile Mangra, pe care-l cunoșteam de la Oradea, unde fusese vicar, și care acuma stătea, cu o nouă direcție maghiarofilă, în calea tendinților noastre firești, ceea ce i-a adus memorabila demonstrație din curtea Academiei, de unde a ieșit între huiduieli și. cu potcapul turtit. Cînd cele două mari Imperii internaționale și-au stat față în față gata să se încaiere, am dat, la Academie, paralela dintre imperialismul austriac și cel rusesc. Cînd s-a atins, în alt sens, chestia Dardanelelor, am rectificat, pe baza materialului istoric, părerile greșite în această privință. Cînd o doctrină crudă a reclamat totul numai pentru cei mari, am răspuns înaintea aceluiași public cu Dreptul la viață al Statelor mici. Cum societatea românească era acum ruptă în două în ce privește drumul de luat pentru a ne găsi cu arma în mînă hotarele firești, am prezintat soluțiile mele în Originea și sensul direcțiilor politice în trecutul țerilor noastre, după ce arătasem cît de ușor în trecutul nostru trecuserăm munții în Ardeal și ce fără noroc au fost, cu toate primele succese, încercările