Pe cînd cercetam originile organizației noastre bisericești pentru a dovedi și aici linia proprie a dezvoltării noastre, care a întrebuințat toate împrejurările din lume pentru a-și face loc, prezintam, într-un memoriu la Academie, concordanța în sud-estul Europei a celor „două tradiții istorice” din aceste regiuni: a italienilor și a românilor. Rolul nostru era urmărit apoi în toate domeniile de influență printr-o serie de alte studii, apărute în același loc: Vasile Lupu al Moldovei ca următor al împăraților de Răsărit în tutelarea Patriarhiei de Constantinopol și a Bisericii ortodoxe, Muntele Athos în legătură cu Țerile noastre, Fundațiile religioase ale Domnilor români în Orient, Fundațiile Domnilor români în Epir, opera lui Constantin Brîncoveanu între acești creștini răsăriteni, legăturile noastre cu Caragheorghe, trezitorul vieții naționale sîrbești și cu întreg poporul său, Iordachi Olimpiotul, românul din Vlaho-Livadi care a sprijinit pe Tudor Vladimirescu,
