Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/9

Această pagină nu a fost verificată

din Tutova. Vechi neam, ale cărui origini se pot urmări pînă la 1600, neam care a dat boieri de sfat domnesc și mitropoliți, ca Sofronie, unchiul lui Gheorghe, și Calinic.”Iáca”, bunica mamei mele, aceea care în parte a crescut-o, era din boierimea cea mai înrădăcinată a țerii.

De la dînșii, și de la alții veniți la mine prin mama mamei mele, am acea simțire pentru tot ce se leagă de acest pămînt, făcînd din scrisul meu, în fiecare clipă cînd ating acest trecut, un omagiu lor și în același timp o recunoaștere a tot ceea ce mă leagă de iubita mie istorie a Moldovei noastre.

Gheorghe Arghiropol a luat în căsătorie pe fata frumoasă, fină, șubredă de sănătate, căci alignea cu piciorul, a marelui vornic Iordachi Drăghici, luptătorul pentru drepturile micii boierimi moldovene la 1822, promotorul, cu cumnatul său de origine munteană, Bucșănescu, al constituției de la 1822.

Împotriva unor calomnii de furioasă ură politică, care căutau să scadă pe „ciocoiul democrat”, făcînd dintr-însul nu știu ce plămădeală de armean și evreu din Focșani – și cum oare pe acele vremuri putea ajunge cineva în fruntea boierimii celei mai vechi, cum l-ar fi recunoscut public ca ramură înstrăinată din neamul lor Filipeștii munteni? —, Iordachi, ban, spătar, vornic, sfetnic al Domnului pămîntean Ioan Sandu Sturdza, venea din apriga boierime munteană, între care Filipeștii lui au fost cei mai neastîmpărați și mai dîrji.

De la aceștia simt în mine porniri de luptă pe care totdeauna le regret: de la acești făcători și răsturnători de Domni, totdeauna sinceri și fără nici un interes. Dar de la ei mai am și alte însușiri pe care nu le-am cîștigat prin munca mea.

Iordachi Drăghici a luat în căsătorie pe Maria Nacu. Dar Năculeștii, dintre cari unul, colonel al lui Gheorghe Ștefan cel pribeag la Stettin în Pomerania, Teodor-Toderașco,