vrednice de a fi publicate în fruntea ziarului său Romanu, fără l, ca să nu se confunde cu Romanulu al lui C. A. Rosetti.
Ori vacanța deschidea și mai largi orizonturi. O trăsură cu zurgălăi a „moșului Costachi”, ne lua în zori de ziuă de la Roman și, de-a lungul unui drum bogat în păduri, cu popasuri la fîntînile în a căror zamă se zbăteau fluturii albaștri, și hanuri curate și răcoroase, treceam, după multe ceasuri de răcoare și de cer senin, la Negrești, unde am deprins și alte ocupații decît ale cumintelui copil de văduvă, croind puternice zmeie, bine încleiate și corogite, capabile să zboare vuind și la capătul a trei păpuși de sfoară, să capete bilete trimise în vîrtecuș pînă în slava cerului, să fluture imense cozi multicolore de care am prins o dată și un nenorocit de liliac, care a rămas sfîșiat în spinii unde căzuse. Și ce nu era acolo, afară de carte, care nu pasiona pe unchiul și pe nimeni ai casei… Erau cele două rînduri de case, cele de sus, cu tablouri despre tragedia lui Maximilian, împăratul Mexicului și cu lămpi prezintînd pe moștenitorii austrieci Rudolf și Ștefania, cele de jos unde se îngrămădea buna mătușă armeancă, harnica ei soră, băiatul pe care-l va sugruma anghina și fetele. Era orășelul însuși, cu șiragul de case evreiești mărunte, era ziua de tîrg strîngînd țeranii voinici, adevărați ostași ai vremilor eroice, din împrejurimi, era casa doctorului Vilarâ, mic, vioi, prietenos și a plăcutei lui soții, fata”Lășculesei” de lîngă noi, și era fetița lor, Valeria; era vechea curte pustie a Mavrocordaților, în legătură cu moșia arendată de Aslan, cu nepoții mai mici ai vechiului Grigoriu, a cărui fată mai tînără, Agripina, așa de dulce, zăbovea o fetie întîrziată. Străbătînd prin coridoruri de mult nelocuite, sfărîmam ușile încuiate de stăpînii dispăruți. La capăt, băcănia blondului Alexe, fiul vitreg al cocoanei Aglaia, proprietăreasa din împrejurimi, comerciant român unic, cu barba
