celor căzuți, cu scenele de asalt, o atît de impresionantă lectură, încît, la atentatul contra lui Ion Brătianu am întrebuințat stilul de jurnal ca să-l anunț prin scrisoare anume mamei.
Dar unde era timp pentru cetire? Și apoi întrebuințarea manualului, a vechiului manual cumpărat de la alții, zdrențos și slinos, pe care-l legam singur, ajungea ca să dezguste de carte, ca să desființeze orice simț al frumuseții literare… Doar cîte o carte de premii se adăugea la moștenirea părintească, trecută în mare parte unchiului de la Roman pentru biblioteca circulantă cu care-și mai creștea veniturile. Cu ce grijă îmi numerotam volumele, așezate pe două policioare lîngă fereasta între ale cărei geamuri, prins acum de pasiunea păsărilor, botgroși, cintețe, stigleți, așa de bine îngrijiți că mureau pe capete, ascundeam o oiță, adică o vrabie cu un punct roșu pe gușă (furnizam cu păsări și pe casierul Codrescu, fratele căpitanului cu burta străbătută de glonte, care era cel mai mare mîncău din Moldova, pe Iancu Codrescu, cu tînăra și frumoasa soție, Maricica Nacu, care, el, creștea și canari și făcea cuiburi pentru odraslele lor, mestecînd ghiudenul de care-i era plin buzunarul).
Era, în această bibliotecă, un vechi calendar franco-român al lui Asachi, din care mi-a rămas în minte povestea lui Lumînărică, bunul cerșitor ctitor și răspînditor de milostenii, și discursul lui Alexandru Hasdeu, la școlile din Hotin, ca și cutare baladă a poetului moldovean. Fabulele lui Nichitachi, Maeștrii Mosaici ai Georgei Sand traduși în românește. De la librăria lui Ivașcu prindeam uneori cîte un volum cu legătura de hîrtie aurită, din acelea pe care le răspîndea larg editura franceză Mame pentru copii ori de la Marcovici și Sassowski, broșurile, des tipărite, ale lui Rîureanu sau și cîte o încercare românească, puternic colorată, de a imita acest exemplu.
Pînă ce, într-o bună zi, supt influența mediului, am
