Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/61

Această pagină nu a fost verificată

lovesc, gurile, în încleștări supreme, mușcă în carnea de om…

Acești doi profesori cu carnea sfîrtecată fac mai multă geografie și spun mai multă istorie decît toți dascălii de la școală împreună.

Din partea ei, școala, devenită patriotică numai în această formă, serbează. În piața cea mare, unde de obicei lipovencele grase vînd sîmburi de floarea-soarelui și de bostan sau umplu aceeași linguriță, ștearsă pe șorțul roșu, cu înghețată de lămîie (alămîie la noi) sau de vanilie, pe cînd precupețele sporovăiesc lîngă ulcelele și grămăjoarele de „verdețuri” din grădinile lor, s-au aprins butoaie cu smoală și, înaintea lor, pe cînd undeva se petrece desigur o paradă pe care n-o vedem, noi, copiii, cîntăm. Cum cîntăm, numai Dumnezeu știe – din partea mea, cînd fenomenul acestei producții muzicale se prezintă de mama în salonul lui”Madame Văsescu”, mi se dau toate bomboanele din casă numai să tac! —, dar cîntăm din răsputeri”Fiii României, toți voinici de frunte, șoimi de prin Carpaaați, șoimi de prin Carpați”. Poezia lui Alecsandri, cu Sergentul și Peneș Curcanul, va veni pe urmă numai, în primii ani de liceu, cînd ochii noștri se deschideau mai largi la lucruri pînă atuncea neștiute.

Iar pe străzile pașnicilor Botoșani, de-a luagul arterelor evreiești pline de zgomot, de „harhătul” micului comerț, prin fața caselor boierești, de o așa de îngrijită ținută, treceau strașnicii ostași de imitație și de contrabandă ai gărzii civile, fiecare cu centironul negru în jurul hainei de toate zilele și în cap cu pălării de tot felul, dar purtînd pe umăr cu mîndrie puștile ieșile din uz, pe cînd muzica țiganului Balica, purtînd un așa de mare nume boieresc, o barbă corespunzătoare și o formidabilă căciulă de grenadir, sună din toate alămurile sale și cutare avocat