Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/50

Această pagină nu a fost verificată

Astăzi, cînd și copiii cetesc ziarele, oprindu-se, e adevărat, mai mult la pagina, încălcătoare, a sporturilor, nu-și poate închipui cineva cît de puțin contact avea lumea de acum vreo cincizeci, șaizeci de ani cu viața politică.

Gazeta populară nu exista, ci numai foile de partid, pe care le cumpărau oamenii din cluburi, le străbăteau cu privirea înainte de a adormi și apoi le dădeau pe dulăpiorul de lîngă pat. Mult mai tîrziu, le-am găsit și cetit cu cîtă pasiune! – în odaia de dormit, cu vastele divane și splendida lampă grea, cu care, răsturnînd-o, era să aprind toată casa, la „moșu’ Manole”. Avocat și el, era mare adorator al lui Ion Brătianu, a cărui viață a și scris-o într-un manuscris pierdut și, prin politică, dar și prin firea de pașnic om bun, doritor de prieteni și necontenit cu o „codiță” după dînsul, a bătrînelului potolit și de berea „burcuturilor” permanente, devenit ajutor de primar al Botoșanilor.

Ziar în casa părintească n-am văzut pînă la 1877 și, ca să spun adevărul, nici chiar atunci, în clipa de zbucium, de neliniște și de îmbătător triumf după veacurile fără război. Gazeta nici nu se vindea, cred, cu numărul, necum să se strige pe stradă, ca înghețata pe care o ducea pînă la barieră splendidul fabricant cu șorțul alb și putinica sprijinită strîmb pe cultucul-șapcă. Singur puternicul lui strigăt prelung de „înghețatoo” mi-a rămas