al lui Alexandru-vodă Ipsilanti și statuia lui glumeață de la Brunn cu ciubucul in gură și picioarele păturite supt propriul său postament! Numai cine nu se încrede prea mult într-însul și nu așteaptă prea mult noroc de la împrejurări și prea multă bunătate de la oameni poate să aibă astfel de mulțămiri.
În ce privește pe cele din afară, Xenopol a reprodus ceva din acest studiu și a întovărășit de cîteva cuvinte măgulitoare apariția elegantului și impunătorului volum, dar voi simți îndată cum, din motive neștiute, prietenia și de acolo se va împuțina tot mai mult. Oarecare interes a trezit numai în străinătate, la statornicul urmăritor al întregii mele activități care e d. William Miller, această prezintare a unui atît de bogat material pentru toată istoria noastră în secolul al XlX-lea. Și numai pentru acea introducere, pentru note, pentru amănunțita tablă de nume, făcută după practicile de la istoria evului mediu, cum le învățasem în străinătate, închisesem atîta timp dintr-o tinereță – aveam abia douăzeci și șase de ani! – pe care alții, mai îngrijiți de ei înșiși, știau s-o folosească altfel – și în sensul românesc ei aveau dreptate.
Colecția oprită de Minister pentru păcatul meu, închipuit, de neadmisibil „junimism”, a primit-o și mai departe tot Academia, mulțămită, se pare, de volumul abia încheiat, cu toate că mulțămirea nu mi-a exprimat-o nimeni și niciodată. Partea cuprinzînd veacul al XVI-lea pînă la Mihai Viteazul a urmat ca volumul al XI-lea din colecția”Hurmuzaki”, și pentru acesta am cheltuit osteneli tot atît de devotate, cu și mai puțină recunoaștere decît pentru volumul precedent, dar încetul pe încetul mă obișnuisem cu ce trebuia să tot dau ca să nu primesc în schimb – cînd nu se puteau arunca injuriile de care ușa de larg m-am împărtășit – vreun semn de recunoaștere. Adaug că, pe cînd ce publicau alții venea din materiale scump plătite de Academie, pe care nu le adunaseră, și
