Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/297

Această pagină nu a fost verificată

onor, bătînd călcîile ca înaintea unuia din arhiducii bărboși, asemenea cu înaltul, solemnul, tristul Eugen, cari obișnuiau să treacă pe acolo.

Întîmplarea a făcut să fiu, în această lungă ședere la Viena, marturul, nu numai al ceremoniilor pentru căsătoria arhiducesei Maria Doroteea cu ducele de Orleans, dar și al impresiei pe care a produs-o moartea năprasnică a împărătesei, veșnic absentă, urmărită de fantasme tragice și alergînd ea însăși după nelămurite umbre, Elisabeta. Pe ring, unde-mi făceam primblarea de refacere după încordările de la Arhive, am văzut astfel mulțimea îngrămădindu-se spre redacția marelui ziar Neue Freie Presse, de unde se distribuiau de zor oricui foi gratuite. Mi s-a părut că aud din zvonul care se întețea strigătul „împăratul a fost ucis”. Era însă veșnic trista împărăteasă, care plecase din lume pe albastrul lac de Geneva, fără degradările agoniei omenești, lovită drept în inima tuturor suferinților de pumnalul anarhistului nebun. În lumea căreia-i comunicam la rîndul meu vestea era, mai ales la femei, un fior de milă. Dar, cînd, peste cîteva zile, într-o noapte, sicriul cu trupul celei rămase frumoasă pînă și în moartea fără strigăt a sosit, bunii burghezi ai fidelei capitale își molfăiau cîrnații și deasupra capetelor umblau halbele cu bere, fără care nu se putea întreținea cuvenita pietate. Așa, Elisabeta de Bavaria a mers către locul unde trebuia să primească ultimele omagii, de o solemnă indiferență, de la aceia pe cari îi desprețuise statornic, înainte de a încremeni de veci supt pleoapa de oțel în umeda catacombă a Capucinilor.

O ultimă călătorie, înainte de ceea ce socot o nouă epocă în viața mea, a fost aceea, singuratecă, la Haga, unde-mi propusesem să văd corespondența olandeză la Constantinopol, din care un registru, aflător în proprietate