negustori se apărau prin plata exactă a tributului și prin înfățișarea deasă a darurilor la Poarta Sultanului și la pragul celor puternici.
Rareori atîtea lucruri bune se întîlnesc laolaltă, rareori folosul și frumuseța și bunătatea stau astfel alături. Și cînd mai e și întîia tinereță a celor abia douăzeci și șase de ani, cu tot ce ea singură poate aduce cu dînsa…
Drumul spre Italia însăși, pe un vas al Companiei raguzane, cu puțină lume localnică, a fost pentru mine continuarea aceluiași farmec. Iarăși, plutind încet, de-a lungul țermului cu înalții munți, dincolo de care era Muntenegrul, cu jocurile de lumină în micile golfuri albastre, pînă la superbul cerc scăldat de soare al „gurilor Cattarului”, cu orașul sămănîndu-și albele căsuțe, cu pitoreștile costume pătînd de violetul și roșul lor, de pe luntrile negre de o arhaică formă, acel belșug de profund cobalt. De la Risano, cu zidurile rupte de represiunea austriacă a revoltei herțegovinene, vasul tăia marea pentru a se opri numai în fața medievalului Bari, cetatea Sfîntului Nicolae, unde abia se isprăvise pelerinajul la moaștele, aduse din Mira asiatică, ale sfîntului: Neapole era în fond ca țintă a drumului meu binecuvîntat, și pînă atunci, cu atîta spor.
Cu totul altă lume mi s-a deschis la 1898, cînd altă serie de cercetări m-a adus de la această dulce Adriatică plină pe ambele maluri de atîtea amintiri romanice, ale rasei din care fac parte, în Galiția, apoi, prin Berlinul întrevăzut numai în cale, la țermurile reci ale Balticei, unde căutam, vechi relații din secolul al XV-lea cu cavalerii teutoni iar, la Danzig, ce știri despre români se puteau rătăci în corespondența „nunțiilor” orașului, liber la Curtea regilor Poloniei.
Lunga excursie științifică a atins întîi Liovul strămoșilor noștri, Lembergul, de pe care, cu năvălirea descălecărilor evreiești,
