Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/268

Această pagină nu a fost verificată

am zărit atunci și manuscriptele lui, pe care buna, părăsita și iertătoarea doamnă Odobescu, pentru a cării mînă luptaseră atîția, și din cauza legendei nașterii sale, mi le-a încredințat mie, iar, pe urmă, reclamate mojic de o rudă a ginerelui de atunci, au ajuns în geloasa păstrare a aceluia fără ca ele să fi văzut nici pînă astăzi lumina zilei.

Tocilescu, profesor de istoria antică, era popular și căuta popularitatea. Viguros, sangvin, nervos. Studenți și studente trebuiau să aibă, vrînd-nevrînd, legături personale cu veșnic entuziastul, în permanență tumultuosul profesor, cu o elocvență abruptă și incandescentă. Nenorocirea era că acest om făcut ca să aibă ucenici suferea de lipsuri esențiale. Întîi că, desigur învățat, inteligent și străbătător, capabil de multă muncă, acest elev, apoi dușman al lui Odobescu, care speriase lumea cu acumulările, adesea de împrumut, din uitata Dacie înainte de romani și fusese trimes, ciudată potrivire! la Praga pentru limbile slave, pe care, în oarecare măsură, le și știa, revenind ca să scrie și istorie a românilor, pînă la un manual, însuflețit și cald, dar de un șovinism banal și obositor, și să organizeze frumoasa și costisitoarea Revistă pentru istorie, arheologie și filologie, atunci momentan oprită, și să deschidă săpăturile de la Adam-Klisi, creînd epigrafia românească, n-avea simțul, indispensabil și celui mai neexperimentat dintre studenți, al proprietății literare. În studiul lui întins asupra cronicelor românești, în chiar Catalogul muzeului, la a cărui înjghebare a lucrat cu atîta zel, culegînd din biserici și mănăstiri, unde s-ar fi putut pierde, obiecte de o valoare neprețuită, ba încă și în manualul său pentru școli, sînt rînduri, perioade luate de la alții, deși el, care muncea bucuros și improviza ușor, ar fi putut să le scrie tot așa de bine. Iar al doilea, îl stăpînea o gelozie capabilă de a-l duce la fapte urîte, cum a fost, de pildă, sechestrarea a două articole ale mele, Istoria consulatului prusian și Pretendenții domnești,