Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/261

Această pagină nu a fost verificată

Nu uitasem iubirea, care nu m-a părăsit nici un singur moment, pentru istoria literară. Lecturile mele franceze, dar și engleze – tot șirul marilor poeți, de la Pope și Thomson, ai măsuratului secol al XVIII-lea, pînă la intimitatea duioasă, unită cu un adînc sens filozofic, a lachiștilor și la armoniile delicate ale lui Tennyson —, ba chiar germane, mă făcuseră să pregătesc pentru revista lui Xenopol, Arhiva, unde însă trimeterile mele apăreau în condiții tipografice dezastruoase, un întins studiu despre începuturile romantismului, în care sînt pagini pe care nici astăzi nu le-aș voi, și nu le-aș putea scrie altfel.

Dar, din ce în ce mai mult, colaborația mea la publicațiile din țară se mărgenea la contribuții științifice, anume descoperiri abia făcute cerîndu-se împărtășite cît mai răpede.

Astfel am dat Arhivei studii despre călători prin țerile noastre în epoca fanariotă, ca interesantul arheolog și numismat Sestini, rare ediții de texte din secolul al XVII-Iea, care vorbeau despre români, ca Maiolino Bisaccioni, povestitor al războaielor lui Vasile Lupu, note despre gramatica greacă a lui Petru-vodă, scrisori de Domni din aceeași epocă fanariotă ori și corespondența de la Murano a vechilor Voievozi și Doamne din secolul al XVI-lea.

Erudiția, în domeniul căreia erau atîtea izvoare de publicat – și îndată după întoarcerea mea statul m-a înlesnit să public la tipografia lui întîiul volum din niște Acte și fragmente, care s-au învrednicit de aprecierea unui P. Pierling – și care ridica pentru istoria românilor atîtea probleme noi și cerea interpretări originale pe care le sugerau și mijloace de informație de curînd găsite, – atunci cînd Xenopol, în lașul fără bibliotecă de istorie, fusese silit a lucra după citațiile din ediția lui Ureche de Picot —, mă cucerea, mă reținea tot mai mult, interzicîndu-mi incursiile pe terenuri așa de ispititoare, unde