scrisoarea neprețuită a lui Vlad Țepeș către regele Mateiaș al Ungariei și alte știri despre această epocă de glorioase lupte defensive, dar n-aveam nici o înțelegere pentru vechea artă, așa încît la manuscripte, unde ceream să mi se aducă, supt cuvînt că mă ajută cu știri subsidiare, orice și de la tipărituri, n-am făcut să mi se arăte manuscriptul de la Neamț, scris și ilustrat de diacul Teodor, „fiul lui Mărișescul” sau Mărășescul.
Într-un colț de Bavarie, bătrînul Nürnberg, din ale cărui case nu s-a clintit o piatră și care-și închide viața actuală între fortificațiile medievale, pe care le-am văzut albe de ninsoare supt un zîmbitor cer de gheață, mă atrăgea mai mult dintr-un sentiment romantic decît din credința că cercetările mele, mai toate în domeniul dietelor ocupate cu pericolul turcesc, pot fi răsplătite. Orașul lui Peter Vischer mi-a dat, de altfel, pe neprevăzute, și însemnarea cu privire la medicul german al lui Ștefan cel Mare, pe lîngă încă un moment din viața rătăcitorilor „fii de Domni” cari luau Europa în piept, miluiți de toți prinții și de toate orașele. Îl văd încă așa, într-o sclipire de gheață – și ce înghețate erau și odăile trecătorului meu adăpost! – supt cerul nemilos de albastru.
Știam de mult că în Innsbruck, capitala Tirolului austriac, a petrecut o dureroasă pribegie Petru Șchiopul cu fiul său Ștefan și că zilele nenorocitului bătrîn s-au isprăvit în aceeași muntoasă provincie a Habsburgilor unde-i zac și oasele. Călătoriile mele, care păreau că despică nu atît locurile, cît și vremurile înseși, trebuiau să mă ducă neapărat și în locurile acelea. O bursă bine chibzuită ajunge la multe cheltuieli… Și nu m-am gîndit niciodată că pot să cer un adaus la dînsa, ba nici măcar ajutorul pentru tipărirea tezei de la Lipsea.
Așezat pe malul Innului, iute și clar rîu de munte, aducînd parcă în undele lui grăbite sunet de tălănci de
