e legat de dînsul, tatăl cu care nu-mi era dat să schimb un singur gînd.
L-am știut numai din ce mi s-a spus de dînsul. Tînăr student și medelnicer de birou, prieten cu frații mamei. O căsătorie pe neștiutele cu o fată de șaisprezece ani, fără părinți, căci bunica murise, lăsînd copiii fără sprijin, fără îndreptare și sfat, iar la moșioara lui, cu a doua ori a treia soție, țerancă, bunicul închisese după dînsul porțile lumii în care trăise și care nu fusese înțelegătoare și plină de cruțare pentru metehnele și lipsurile lui. O slujbă pe apucatele într-o biserică; înscrierea grăbită și fricoasă în matricule. Pe urmă note răzlețe din viața lui de avocat corect, de funcționar cinstit. Mai în fund aprige scene de tinereță, cu un rival de dragoste lovit la mînie și așteptarea pînă-n ziuă cu calul la scară, pentru a trece peste Prut dacă i-ar fi aceluia să moară: la Moara Grecilor, unde aga Costachi Iorga era arendașul, „posesorul”; din acea violență nestăpînită a omului puternic, în stare să ridice scaune în aer pînă-i plesnea pielea între degete, pasiunea norocului, nopțile petrecute în dîrză, desperată luptă, nu pentru banul care, odată cîștigat, cu fișicurile de galbeni, se topea pînă-n ziuă, ci pentru plăcerea, pentru suprema voluptate de a birui. Tot sufletul prins în luptă, oricare ar fi aceea, toată averea, toată sănătatea puse în joc fără o clintire, o îndoială, o părere de rău după hotărîrea sorții: moștenire care mi-a rămas și pe care am dus-o pe alte drumuri, și eu îndîrjit în apriga întrecere, în lovitura pe care o urmăresc, dar fără să țin la îndemînă calul sălbatec al mîntuirii, ci stînd îndărătnic la locul meu, unde am dat bătălia, gata să înfrunt toată răspunderea.
Nu pentru a mă opri uneori – căci e așa de greu, mai ales cînd ținta ți-ai ales-o atît de sus! —, ci pentru ca, odată stabilită aceasta, să nu mă despart niciodată, orice m-ar amenința acolo, orice m-ar ispiti aiurea, e disciplina
