Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/222

Această pagină nu a fost verificată

purtîndu-și ciudata coadă sură împletită pe spate, pînă la cea din urmă din grasele cumetre cu bonetă neagră, pe a căror față stacojie erau însemnate toate vînturile de pe apă, iar nasul, de un roșu mult mai pronunțat trimetea și la frecvente și abundente libații la multele cîrciume din față. Prada seducătoare o duceam cu voluptate acasă, și ea merita toată această vădire de bucurie, căci de cele mai multe ori era în adevăr de valoare. Se puteau achiziționa pe atunci, în ciuda sfaturilor date de librarii de la spate, pentru prețuri foarte mici, cărți din cele mai folositoare și mai pline de atracție. În special cele în limbi străine, cu cărțile germane, neapărat, în frunte, nu se bucurau de nici o trecere și se îmbiau pe nimic, – de unde pentru mine și avantajul de a mă adînci în cunoașterea acestor limbi pentru a trage tot folosul din cumpărăturile mele, care se ridicau din ce în ce mai mult, cu sutele, cu miile, ca o movilă, într-un colț al odăii de culcare, după ce fuseseră foiletate voluptos în seara liberă de muncă și scutită de grijă a cui nu duce nici o răspundere și nu poartă nici o luptă.

Astfel, tot ciocănind în cutare Istorie a dispariției păgînismului, limba germană mi-a intrat în minte altfel decît prin lecțiile de la Botoșani și de la Iași, pînă la Universitate. Iar, cum frumoase cărți engleze îmi căzuseră în mînă, pe dînsele, începînd cu Poemele lui Shakespeare, legate în marochin roșu, pe care le păstrez, m-am îndărătnicit să le dau de rostul cuprinsului. Întîi am încercat în tovărășie cu Evolceanu, care s-a dezgustat de această dificilă gîcire a unui text poetic așa de plin de aluzie și așa de împovărat de apucăturile sufletești ale unui timp mult deosebit de al nostru. Am continuat singur, fără a recurge la dicționar. Trudindu-mă astfel dimineața în pat, pînă a nu sări în odaia rece a doamnelor Lagier, cu fiecare pagină din îndrăznețul roman de profeție al lui Bulwer Lytton, Ultimul dintre baroni,