lui călătorii și la căpătâiul căruia ar fi vegheat în chilia de la mănăstirea Celestinilor din Paris, unde și-a închis suprema deziluzie și dorința de izbăvire prin moarte. De acum înainte, luni de zile, dintr-un an în altul, afară de vacanțele pe care, pentru altfel de viață și alte îndeletniciri, eram grăbit să le petrec în țară, am trăit cu acela din a căruia cugetare și activitate am făcut întinsa teză care mi-a cucerit diploma de la Hautes Études.
De acum înainte, viața dimprejur, chiar și lecțiile celor doi-trei profesori la cari urmam și mai departe, mă reținea mult mai puțin, foarte puțin chiar. Timpul mi-l voi împărți după necesitățile înseși ale acestei ocupații absorbante de care, cum e bine în orice faptă omenească și cum n-o pot recomanda îndeajuns tinerilor de azi, eram legat cu toată inima.
După cetirea ziarelor care-mi veneau de acasă și care erau respectuos suite sus nobilului român”Monsieur du Chorka”, luam în cercetare cheiurile, unde era comoara cărților, pentru a căror cumpărare îmi rezervasem importanta sumă zilnică de douăzeci de centime, păstrîndu-mi însă dreptul de a mă împrumuta, în cazuri excepționale, din bugetul zilei următoare, cu sume care puteau să se ridice pînă la unul, doi sau chiar cinci franci, cea mai înaltă jertfă pe care puteau s-o pretindă operele de bibliofil în cea mai frumoasă legătură sau publicațiile rare. Asigur că nu se pot găsi ușor pe lume plăceri ca aceea pe care o simțeam cînd, între nouă și unsprezece ceasuri de dimineață, în aerul așa de viu totdeauna, uneori chiar periculos de viu, pe malurile pietruite ale Senei, cărîndu-și vasele normande încărcate cu marfă și purtînd pe covertă toată familia „căpitanului”, plus cînii, pisicile și bucătăria lui, luam pe rînd o lădiță după alta, la vînzători, masculini și foarte adeseori feminini, pe cari-i cunoșteam temeinic, căci de la această străbatere psihologică atîrnă și prețurile ce se pot dezbate: de la polonul cu note de muzică,
