Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/213

Această pagină nu a fost verificată

o clipă de la ocupații, așa de onest și așa de îngust înțelese.

Și totuși era o vreme cutremurată de multe furtuni: un Ravachol, un Vaillant puneau bombe la poarta caselor burgheze, care se lăsau pe o coastă, și de Întîi Mai oamenii Primăriei acopereau cu nisip arterele principale ale Parisului ca să permită, contra încercărilor de revoltă muncitorească, șarjele splendizilor chiurasieri. Era apoi a doua zi după aventura, dusă pînă la margenea succesului, a frumosului general Boulanger cu ochii albaștri și barba blondă, și abia plecase în exilul spaniol lungul poet sarbăd al naționalismului agresiv, Déroulède. Republica, trecută prin nesiguranțele militărești ale lui Mac-Mahon și prin scandalurile cu decorațiile ale lui Grévy, nu era prea solid asigurată după douăzeci de ani, încă neîmpliniți, de existență. Ducele de Orleans se prezintase, contra legii care înlătura pe urmașii vechilor dinastii, ca să-și facă datoria militară de francez și, pentru mărețul dar făcut Academiei, ducele de Aumale, fiul lui Ludovic-Filip, era îngăduit să apară în mijlocul familiei pe balconul din fața parapetelor Senei.

Deși lipseau acum manifestațiile de la statuia Strassbourgului pierdut, deși respectul pentru știința germană era așa de mare încît un biet băiețandru cu numele, ridicul, de Hund, dar pronunțat: „un”, era considerat la școala noastră ca întruparea însăși a celei mai bine informate și mai metodice erudiții, gîndul trecutului, al gloriilor de odinioară, al hotarului întreg nu pierise. Alascieni erau pretutindeni, și se ceteau romanele lui Erckmann și Chatrian, paginile dureroase ale lui Edmond About și, în vremea cînd, după afacerea Schnaebélé, funcționarul alascian arestat de germani la graniță, caii cavaleriei au stat o noapte întreagă cu curelele pe dînșii, naționalismul francez al abatelui Wetterlé încălzea inimile. Alianța rusească se desemna ca o garanție a unei viitoare revanșe și întregiri și vizita