Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/209

Această pagină nu a fost verificată

intitulîndu-mă statornic, doi ani de zile:”Monsieur du Chorka”.

Petrecerile nu puteau să existe pentru cine avea o sarcină așa de grea pe umeri: să ajungă în acei doi-trei ani la nivelul colegilor francezi, pregătiți altfel și în alte împrejurări iar, dacă e cu putință, să-i și întreacă. Rareori, mult mai rar decît ceilalți bursieri, la cari, ca la Evolceanu, se trezise o neașteptată și absorbantă pasiune pentru muzică, mergeam la teatre și tot așa de rar la Operă. Nici un spectacol nu mi-a lăsat vreo amintire, afară de Par le glaive al lui Richepin, romantic interpretat de sumbrul Mounet-Sully. Iar la Operă am avut prilejul să văd cum cade, în ciuda frumoaselor cîntece de pustiu ale turanienilor săi, cu o regină prizonieră în frunte, Le Mage al lui Massenet. Văd încă pe grosul tenor Escalais, basc după care se nebunea Parisul și pe cântăreața cu glasul clar, dur și sec, dna Melba, spre care atenția parizienilor se îndrepta mai mult pentru că știau legătura ei cu blondul pretendent la tron, ducele de Orléans, care, mai tîrziu, cumințit, dar nu pentru prea multă vreme, a luat în căsătorie, cînd eram eu la Viena, pe osoasa nepoată a lui Franz-Joseph, Maria-Doroteia.

Dumineca, încercam excursii în împrejurimi. Dar atîta lume se arunca asupra tramvaielor, unde se făcea controlul biletelor, și asupra cochetelor „bateaux-mouche” de pe Sena, încît groaza și dezgustul pe care mi l-a inspirat totdeauna îmbulzeala omenirii nerăbdătoare de a lua cît mai răpede un loc cît mai bun mă făcea să mă întorc, adesea, înapoi.

N-am cunoscut casa unui coleg francez, burghezia acestei societăți așa de prudente și de econoame ferindu-se, cu dreptate, de orice străin care n-ar fi fost îndelung și cu îngrijire verificat. La profesori nu era obiceiul să se meargă, și încercări făcute naiv mi-au dat lecții usturătoare. Nu știu cum și prin cine, m-am pomenit