m-am consacrat, cu cărțile pe care le găseam pe cheiuri și de a căror binefacere neprețuită va fi vorba pe urmă. O dată însă mi-a venit o foarte veche cunoștință, poetul Gheorghe din Moldova, mititel și bondoc, roșu și iute, pe care, căsătorit de curînd cu înalta, palida soră a lui Vasile Conta, Ana, statul îl trimesese pentru studii de statistică pe care le urma cu un moldovenesc și botoșănean răgaz pe cînd soția lui, foarte inteligentă și neasămănat mai întreprinzătoare, făcea tot posibilul ca să cîștige din această scurtă ședere și, ajutată de o soră demult așezată ca doctoroaie la Paris, răscolea orașul în toate colțurile.
Mă mutasem acuma în Rue du Cardinal Lemoine, la doi pași de locuința veche, în al doilea etaj al unei case curățele, cu o grădină părăsită alături și în față cu nuditățile unor băi, și aici avînd în serviciu și o harnică bucătăreasă și fată în casă corsicană, de un mare devotament, mobilasem două odăi cu „boiserii” și tapete de postav, cumpărînd din banii bursei cu îngrijire socotită, și din ce-mi dădea suplinitorul de la catedra din Ploiești, o mobilă care mi se părea culmea luxului: canapea, fotolii îmbrăcate în catifea, o bibliotecă. Puteam chiar să poftesc la masă și, o dată, într-un ajun de Anul nou, am trimes după răsăritul soarelui de a doua zi pe fostul coleg ieșean Gane așa, încît trebuia să întrebe ca să-și găsească domiciliul. Stăteam într-o casă unde stăteau și pensionari, a căror dispariție o semnala doliul de la poartă, dar și cîte un misterios student care la miezul nopții bătea la ușa necunoscutului ca să ceară chibrituri, dar nu mai știa unde i-o fi odaia, și între atîția locatari eu eram pentru „concierge”-ul alsacian, pe care așa de rareori îl trezeam cu obișnuitul:”Cordon s’il vous plaît” ca să-mi deschidă ușa, unul din cei mai respectabili și prin corespondența, ziare, reviste, jurnale, care-mi venea din țară, motiv pentru care Cerberul nostru mă ridicase la treptele nobleței,
