Haymann, Tiktin: tînăr încă, slăbuț, cu favorite fluturătoare, vorbind cu oarecare încetineală […], el aducea cu dînsul, în tot ce spunea și făcea, o atmosferă occidentală. Poate că tocmai aceasta i-a făcut rău, ca și, în legătură cu ea, o timiditate naturală care-l va pune, pînă la hotărârile cele mai grele de luat și mai ușoare de părăsit, la dispoziția oriclui se pricepea să lucreze asupra unui suflet nobil și drept, asupra unei inteligențe capabile, pînă la marele dicționar etimologic româno-german, și de cele mai mari și mai întemeiate opere. Mie d. Tiktin mi-a arătat încă din acei ani de întîie tinereță o înțelegere, o simpatie care nu s-au dezmințit niciodată, și supt îngrijirea d-sale atentă și iubitoare s-au tipărit acele prime studii ale mele.
Dar, supt influența lui Hennequin și a „științificismului” lui, mult mai mult decît a lui Bourget, am încercat să schițez, altfel decît prin fraze de simplă literatură și prin aprecieri personale, figuri din literatura noastră. Astfel m-am oprit asupra lui Creangă, pe care-l văzusem o dată la o adunare de dascăli, gras, gros, roșu, stîngaci și șiret, spuind atîta cît să îndreptățească un vot de „pentru contra”, apoi, ca viu, rumăn la față, liniștit, cu trăsăturile înnobilate, în sicriul încunjurat de cîțiva prieteni, ca magistratul Alexandrescu, care s-a ocupat de manuscrisele lui, palidul, visătorul Eduard Gruber, autorul cărticelei Stil și gîndire și care observa în însăși psihologia sa anormală rarul mecanism al audiției colorate. Poate că și azi, cînd se scormonește mai mult biografia lui Creangă, ar fi ceva de găsit în acest studiu de concentrare, pe care Vîrgolici, primindu-l cu un bun zîmbet fericit, îl trimesese glorioasei reviste a junimiștilor săi, Convorbirile.
Cu altă simpatie am scris al doilea studiu de „critică științifică”, acela despre Veronica Miele, al cării volumaș
