odăile de jos ale Facultății, acolo unde odinioară stăteau arnăuții, ciubucciii și ciohodarii lui vodă Callimachi. Era între ei Cobâlcescu, autodidactul de mari însușiri divinatorii în domeniul geologiei, pe care, pentru solul moldovenesc, a creat-o el, mărunt și ghemuit, fricos de oameni, trăind în cea mai desăvîrșită singurătate, încunjurat de un meritat respect, apoi Gr. Buțureanu, a treia înfățișare a favoritelor englezești, nalt, iute, entuziast, ocupat, pe lîngă tîndăleala didactică a școlii lui secundare, cu descoperirile preistorice, neîncurajate de nimeni, de la Cucuteni; era, puțintel în colț, ca unul ce era tînăr, foarte sălbatec și izbucnitor de speța fostului meu profesor Philippide, și cu circumstanța agravantă că n-avea licență, d. Ghibănescu, încă de atunci așa de amorezat de documentele pe care le colecționa și le copia în masive condici, încît a ajuns să învețe de unul singur limba slavonă, pe care abia o descoperise la București […], autorul studiului Rusia, România și Puterile occidentale, D. A. Sturdza, creînd bursa de limbi slave pentru Ioan Bogdan. Șuțu va da acolo o cercetare asupra traducerii românești a Menehmilor lui Regnard.
Printre șefi, era firește Xenopol, a cărui influență va deveni tot mai mare, pînă ce îngrijită, odinioară, publicație a Societății îi va aparține exclusiv, cu participări ocazionale, între care cea mai obișnuită a dlui Ghibănescu, dar fără critica severă și strictul control din anii, plini de iluzii, de la început. Acela care înfățișa aceste prețioase însușiri, nu totdeauna și nu deplin obișnuite la noi, era însă un străin, așezat în Iași și ca industriaș, fabricant de scaune, în pierdere, ca totdeauna, care, venit tocmai de la Breslau, dintr-un mediu de familie intelectual, se pasionase de filologia românească și de tot ce privea poporul nostru, de care, după multe înfrîngeri și suferinți, depărtîndu-se definitiv cu trupul ca să se așeze la Berlin, va rămînea totuși puternic și sincer legat, H., adecă
