Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/153

Această pagină nu a fost verificată

Două dormitorii, două mici repetitorii și sala de mîncare de jos compuneau alcătuirea școlii. De ele toate dispuneam după voie, într-o adevărată republică, în care cine voia să tiranizeze tiraniza și bătea cine voia să bată. Actele de cruzime, hazlii în felul lor, după ce ai trecut printr-însele, erau fără număr, cel mai brutal biruind, cel mai inteligent și mai spiritual avînd numai dreptul să încunjure greutatea. Cei cu gura mare apăsau continuu pe ceilalți. Unul ca mine a avut doar norocul să intereseze de la început pe cineva dintre cei vechi, respectat de ceilalți pentru severitatea și hotărîrea lui, bunul Fîntînaru, de pe la Folticeni, înalt, spin, slab, din care soarta a făcut, pe lîngă profesorul de liceu care a trebuit să fie, și un prefect permanent al liberalilor, la care aderase de student, nu fără curaj, în momentul cînd Brătianu, căzut, după bătăile din București și călcarea demonstranților, în fața Palatului Regal, de caii jandarmilor călări ai maiorului Fănuță, fusese dat în judecată, împreună cu toți acei cari-l ajutaseră la guvern. Evolceanu, viitorul profesor universitar de latină, venit de la Botoșani, cu botanistul Em. Teodorescu, se ținea prin răceala lui firească și calculată la o parte de toate aceste frămîntări, și indiferența lui se păstra și atunci cînd vechii săi pantaloni, întrebuințați ca suport pentru a cruța pe cei noi, au fost strămutați, nu fără osteneală, cu concursul lui Ștefan Popa, mort tînăr ca profesor de matematică la Tulcea, în pupitrul d-lui Ștefan Ioan, care cuprindea și prețioase ingrediente de toaletă. Păcatul a căzut asupra bolnăviciosului ți puțintel bîlbîitului Ionescu, care a ajuns profesor de română la Craiova și care era, din cauza slăbiciunii lui în toate privințile, supt numele curent de”Bulichi”, obiectul glumelor noastre celor mai dureroase: azi, i se amestecau toate doctoriile pe care le culegea de la toți doctorii, temîndu-se de oftica familiei, care-l făcea să nu cuteze a călca nici în ceasul morții în odaia fratelui, profesor la o școală