Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/148

Această pagină nu a fost verificată

stradă cu foarte rea reputație, o putredă zidire cu două rînduri, un han din vremea veche, cînd un Vanghele îl ridicase pentru popasul negustorilor de la țară. Jos, berărie și cîrciumă, cu fete cari erau gata să se suie cu clienții lor de o seară în etajul de sus, unde multe odăițe se deschideau asupra cerdacului ce dădea asupra curții îmbulzite de lume. Sunetul muzicii răzbătea la noi prin podeaua hîrșcîită și neîngrijită și de alături se auzea adesea altceva decît sfaturi bune pentru examenul de a doua zi. Lepra unui nobil oraș, aceste oteluri, fără deosebire, pînă la Otel Rusia, alt depozit de femei, unde era să dau concursul pentru catedra de Universitate, auzind fără voie toate propunerile – și vai! toate realizările —, de prin odăile din dreapta și din stînga și chiar pînă la impozantul Otel Traian, răpede degenerat cu același praf, cu același indescriptibil miros de acru, cu aceleași covoare îmbîcsite de murdărie, cu aceiași chelneri evrei nespălați, cu neînchipuitele latrine de cuib asiatic și cu politicoasa rugăminte de a „nu se supăra boierul pentru că o familie israelită face nuntă cu muzică numai pînă la ceasurile trei de dimineață”. Mi s-a întîmplat într-o noapte, cînd Briul, recomandîndu-mi să sting luminarea, dormea pașnic în patul de fier, iar eu, ca oaspete, mă cincheam pe o canapeluță, să simt intrînd cu zgomot un om străin, care, cu orice preț, înjurîndu-mă, voia să mă dea afară, indiferent la amenințarea cu un revolver pe care nu-l aveam: la hîrșcîitul pe păretele soios al chibritului meu am văzut pe cine? Pe Cezar însuși, pe Cezar al lui „moșu’ Manole”, pe Cezar tovarășul de copilărie, prietenul mai în vrîstă, cu bani de la mama din București, care, în cocheta uniformă de ofițer de artilerie, dar poticnindu-se în cizme, confundase odaia noastră cu aceea unde-l aștepta idealul său de o noapte.

Așa învățam eu pentru bacalaureat și, cînd sîngele mi se suia în obraz de desperarea rușinii, însemnam, o dată,