Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/144

Această pagină nu a fost verificată

v-a scris, acelui mare și nobil sfînt, martir totdeauna, care e idealul uman!

Acum ieșirea în oraș nu era numai vizita la „moșu’ Ioanidi” ori popasul la grecii de la Mitropolie, cu tichiuța neagră și pestelca albă, cari vindeau neasămănate cataifuri și baclavale mustind de miere, nici numai rătăcirea prin cărările pustii ale grădinii Copoului, ci comunicarea îndelungată, prin străzi pe care nici nu le vedeam bine cu ochii, către cei doi tovarăși ai mei, cari nu ceteau, dar ascultau bine, a cuprinsului cărților pe care mi le însușisem. Era o înviere, în quasi-copilăresc, a peripateticilor Atenei, din care se scotea mai multă învățătură, mai mult folos sufletesc decît din toate lădoaiele tuturor catedrelor, ce sună a gol, din lumea întreagă…

Cu un astfel de spirit, cu astfel de deprinderi și de aspirații, liber de crasa trecutului, cu ochii larg deschiși înainte, am venit și eu la proba, pe atunci înfruntată de așa de puțini și în împrejurări de impunătoare seriozitate, a bacalaureatului, dincolo de care înțelegeam fiecare ce largi, seducătoare și pline de primejdii necunoscuturi se deschid… Căci era pe atunci, și pînă la copii, un simț al seriozității vieții, al datoriilor care se impun și al muncii fără care ele nu se pot îndeplini.

Înainte de a ajunge pe băncile Universității ieșene, din nou sigur pe situația mea, căpătată printr-un nou concurs, a trebuit să îndur însă ultima, și aceasta destul de grea, umilință materială a tinereței inele.

O parte din această vacanță, în care nu m-am „preparat”, cum nu mă preparasem, îndeosebi, nici pentru examenele de pînă atunci, am petrecut-o însă la țară, la Ermil.

El moștenise de la unchiul său Botez moșia Zahorenii, din Dorohoi, luase în arendă cuibul de răzeși al Brăheștilor din Borolea, moșia săracilor urmași de boieri, muncind