atrage, cu atît mai puțin a-l perverti, dar lăsînd impresia durabilă a puternicei construcții arhitecturale, a frazei grele de sens, legată în cătușe trainice, ducînd descripții îmbelșugate și acumulînd adjective plastice, care a lăsat urme asupra scrisului meu de mai tîrziu.
De partea cealaltă, erau cochetele cărți ale lui Marpon și Flammarion, de format mai micuț, pe hîrtie satinată, cu o literă ca mărgeaua, care era însăși o plăcere, cu ilustrațiile de un impresionism tînăr și îndrăzneț, amestecînd în redarea figurilor nelămuritul unui capriciu simpatic. Daudet mi s-a înfățișat în această haină, cîntîndu-mi la ureche, chiar cînd, ca în Jack, e sforțarea stângace de a face ca și romanul întins al prietenului său, tot vechea melodie simplă și clară, așa de dulce, din cîmpiile Sudului francez, unde în umbra măslinilor cu frunzele de satin alb cîntă păsările țernei arse de soare, greieruși ca aceia de la noi, din grădina și via Negreștilor.
Poezie puțină. De aceasta: a lui Haraucort, halucinatul, a lui Maurice Bouchor, a lui Sully-Prudhomme, a lui Coppée, ba pînă și cea, otrăvită, dar atît de fermecătoare, a lui Richepin, a mai vechiului Baudelaire, din Florile răului, mă voi apropia mai tîrziu numai, la Universitate. Și tot așa de critica unui Paul Bourget.
Fără a cheltui însă, în anii din urmă ai liceului, aveam, prin librăria așa de prietenosului Emanuil Haimann, fratele marelui librar bucureștean, putința de a străbate larg, în toate direcțiile, întreagă această literatură mai nouă a Franciei, în solidele, definitivele schițe, nuvele, romane ale lui Guy de Maupassant, autenticul descendent și moștenitor al adevăraților povestitori francezi, măsurați, discreți, siguri, ca și în „ușoarele înseilături, puțintel ștrengărești, bune de export și în Orient, ale lui Rene Maizeroy. Cetite după pupitrul ridicat, cu greutatea de a prinde literele fără a tăia foile, ceea ce ar fi însemnat a
