Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 1- Copilărie și tinerețe.djvu/14

Această pagină nu a fost verificată

cartea întreagă, cartea pe care un om o scrie pentru oameni, iar nu îngînarea cu glas supțire a învățătorului sistematic pentru copii, ceva ca glasul falș cu care se vorbește cînilor de manșon și pisicilor de cultuce.

De aici a ieșit un folos, pentru care nu pot fi îndestul de recunoscător cui n-a alergat după mine cu ultimele metode ale științii. Am prins de la început felul de a vorbi al minților formate, al sentimentelor care s-au încercat cu viața. De aici mi-a venit desprețul, dezgustul pentru tot ce e strîmbătură, nenereală, artificialitate. Mi s-a spus că, în anii copilăriei dintîi încă, aveam groaza alintatului și gestul de netezire mă înspăimînta. Și, pe urmă, de ce sinceritate sau – una din două – calitate a trebuit să fie vorba bună ca să mă mîngîie și să-mi placă! Pe răni nu se presară zahăr.

Românește am învățat din casa părințească, adecă din casa mamei, așa cum se vorbea: limpede, frumos și mai ales puternic și colorat, fără amestecul ziarului, discursului și cărții de succes – deși umbla prin toate colțurile Dorul inimii – în casele boierești ale Moldovei de Sus. Dar, cînd a fost vorba de slova tipărită, cum s-a nemerit de am avut înaintea mea înseși Letopisețele de vechi și bun grai ale lui Mihail Kogălniceanu…

Ieșise atunci a doua ediție a acestor cronici ale Moldovei, data aceasta cu litere latine, căci pe cele chirilice a trebuit să le deprind pe urmă la școală, iar manuscriptul cu slovă veche mi-a fost o cucerire de mai tîrziu, de foarte tîrziu. Cu spiritul său format la pensionul polonofrancez al domnișoarelor Wiwocki din Iași, nu mama era să cumpere aceste trei volume de format mare, în care se cuprindea altă poveste decît a literaturii curente, foarte mult căutată în societatea feminină a Botoșanilor. Dar